Ultima oră. Accident pe pod, pe strada Hărmanului din Brașov
Un accident rutier a avut loc în această după-masă, pe podul de pe strada Hărmanului din Brașov. Potrivit participanților la trafic, circulația este blocată. La fața locului sunt echipaje de poliție și de la ISU Brașov.
Update 1:
„La ora 17.33 am fost solicitați să intervenim la un accident rutier produs pe strada Hărmanului, municipiul Brașov.
Este vorba de o coliziune între 3 autoturisme.
În cele 3 autoturisme se aflau 6 persoane, dintre care una încarcerată. Acesta a fost extrasă de către echipajul de descarcerare.
Toți ocupanții autoturismelor sunt conștienți și cooperanți. Dintre cei 6 implicați, 3 necesită îngrijiri medicale suplimentare, aceștia fiind transportați către spital.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă si spumă, o autospecială de descarcerare, 2 ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic și un echipaj SMURD.
S-a intervenit pentru acordarea asistenţei medicale victimelor la fața locului și pentru transportul acestora la spital, concomitent cu asigurarea măsurilor necesare pentru prevenirea și stingerea incendiilor”, a informat ISU Brașov.
„La acest moment traficul rutier este blocat pe strada Hărmanului, la intersecția cu strada Timișul Sec, din municipiul Brașov, ca urmare a unui accident de circulație ce a avut loc cu puțin timp în urmă.
În accident sunt implicate 3 autovehicule, avariate, iar 4 persoane (ocupanți ai vehiculelor) sunt evaluate la fața locului din punct de vedere medical.
În cauză, polițiștii rutieri efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare din culpă, urmând ca la finalizarea tuturor activităților să fie lămurite împrejurările și condițiile în care s-a produs accidentul.
Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în trafic și să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo de carosabil umed”, a anunțat IPJ Brașov.
Update 2:
Patru persoane au fost transportate la spital.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.