Ultima oră. Accident pe Drumul Poienii din Brașov! (Video)
Accident pe Drumul Poienii din Brașov!
Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov intervin la fața locului. Într-un filmuleț primit se vede un autoturism răsturnat în șanț. Ar fi două victime, conștiente, din primele date.
„Am fost solicitați să intervervenim în urma producerii unui accident rutier pe Drumul Poienii, între municipiul Brașov și stațiunea Poiana Brașov.
În urma producerii accidentului un autoturism s-a răsturnat, rezultând două victime conștiente.
La fața locului au fost mobilizate de urgență următoarele resurse:
• un echipaj de descarcerare,
• un echipaj de stingere,
• două echipaje SMURD.
Echipajele operative intervin pentru acordarea primului ajutor medical victimelor și pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în zona producerii accidentului.
Misiunea este în dinamică”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, lt. col. Ciprian Sfreja.
„La acest moment, traficul rutier se desfășoară alternativ pe DN 1E, între municipiul Brașov și stațiunea Poiana Brașov, ca urmare a producerii unui accident de circulație.
În accident a fost implicat un singur autovehicul, al cărui conducător ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și astfel a ieșit în afara părții carosabile.
În urma incidentului, două persoane, ocupante ale autoturismului, beneficiază de îngrijiri medicale la fața locului.
La locul accidentului sunt direcționate echipaje de poliție, urmând a se efectua cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și stabilirea cauzei care a dus la producerea accidentului.
Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri“, a transmis și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

