112

Tentativă de omor, cu toporul, în restaurantul unei benzinării

Tentativă de omor, cu toporul, în restaurantul unei benzinării!

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare, ieri, acţiunea penală împotriva unui inculpat (un tânăr în vârstă de 20 de ani), cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:


„În data de 03.03.2024, la ora 21:24, aflându-se în interiorul unui restaurant din incinta unei staţii de alimentare cu carburant din sectorul 5 Bucureşti, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, inculpatul, care se înarmase cu un topor, a încercat să îl lovească pe unul dintre angajaţii restaurantului cu toporul în zona capului. Victima, un bărbat în vârstă de 18 ani, a reuşit să se ferească în ultimul moment, astfel că inculpatul nu a reuşit să o lovească, a nimerit blatul tejghelei şi a scăpat toporul din mână.


Inculpatul s-a reînarmat cu toporul şi a alergat după persoana vătămată, fără a reuşi să o prindă, întrucât aceasta se refugiase în spatele unei uşi, după care a părăsit restaurantul.
Prin violenţele exercitate, observate de mai mulţi clienţi aflaţi în interiorul staţiei de alimentare cu combustibil, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică”
.

Inculpatul a fost depistat ieri, 8 martie, iar faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

În cauză urmează a fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri.



Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare