112

Tânără din județul Brașov, decedată în urma unui șoc septic / Era…

O tânără din județul Brașov a decedat pare-se în urma unui șoc septic. Fata de 17 ani era internată în spital. Ea ar fi fost cunoscută drept consumatoare de droguri.

„La data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, Secția de Poliție Rurală Feldioara a fost sesizată de către angajați ai Spitalului Clinic de Copii Brașov cu privire la faptul că o tânără, de 17 ani, a decedat în urmă cu două zile, în timp ce se afla internată la această unitate spitalicească. În cauză, polițiștii au dispus efectuarea autopsiei de către medici legiști din cadrul Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov.


Conform concluziilor preliminare stabilite de aceștia, decesul a fost cauzat de șocul septic, în evoluția unei infecții de cauză bacteriană. În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se desfășoară cercetări relativ la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov”
, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, citați de gandul.ro.

„Prima internare a fost în 2021, când a avut un deces în familie și a fost afectată emoțional, motiv pentru care a fost internată pe secția de psihiatrie. Pe 19 august 2023 a ajuns din nou la spital într-o stare de agitație, a recunoscut că a consumat droguri, a făcut și testele, s-a confirmat că sunt mai multe tipuri. Consuma și alcool și droguri. A fost tratată câteva zile, a spus că va continua tratamentul. Dar, asta nu s-a întâmplat. A ajuns la spital din nou în 31 august noaptea, cu stare febrilă, cu o infecție multiplă. Starea generală a fost gravă. Au fost afectate multe organe, în special inima. Detaliile le are Poliția referitor la droguri. Noi anunțăm Medicina Legală, iar cei de acolo anunță Poliția”, a declarat medicul Marcel Albean, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Brașov, fiind citat de transilvania365.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare