112

Soț și soție din județul Brașov s-au agresat reciproc până a intervenit Poliția

Soț și soție din județul Brașov s-au agresat reciproc până a intervenit Poliția. Agenții au emis ordine de protecție provizorie pe numele amândurora.


„La data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au fost sesizați de către o femeie, care reclama faptul că soțul acesteia face scandal în domiciliu.
Ca urmare a sesizării primite, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată și au efectuat cercetări, care au condus la identificarea stării de fapt, astfel aceștia au stabilit că, între cei doi parteneri ar fi avut loc un coflict, urmat de agresiuni fizice reciproce.


În baza celor constatate, polițiștii au întocmit câte un formular de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că există pericol iminent de violență, astfel că a fost emis câte un ordin de protecție provizoriu față de fiecare persoană implicată în agresiune”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Ca măsuri de siguranță, polițiștii au stabilit ca, în perioada de valabilitate a ordinului de protecție, cei doi să păstreze o distanță de siguranță unul față de celălalt. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de violență în familie și distrugere. Dosarul a fost deschis în urma autosesizării polițiștilor și se află sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare