112

Sindicatul Europol, reacție după agresarea polițiștilor în centrul Brașovului: „Ultrajul nu este o simplă altercație”

Sindicatul Europol reacționează după incidentul violent de marți, din centrul Brașovului, în urma căruia doi polițiști aflați în patrulare au fost agresați.

Potrivit reprezentanților sindicatului, echipajul intervenise după un scandal izbucnit în zona Maternității. Situația ar fi degenerat în momentul în care polițiștii au încercat să intervină, iar aceștia ar fi fost atacați, în condițiile în care erau în inferioritate numerică (vezi VIDEO în galeria alăturată).

„Uniforma statului nu trebuie să devină o țintă”

Sindicatul Europol susține că agresarea unui polițist nu trebuie privită ca o simplă altercație și atrage atenția asupra respectului față de autoritatea statului.

Reprezentanții sindicatului critică și atitudinea celor care asistă pasiv la astfel de incidente și subliniază că respectul față de polițist înseamnă, în esență, respect pentru lege și pentru siguranța întregii comunități.

Trei persoane au fost arestate preventiv

În urma anchetei, trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și sunt cercetați pentru infracțiuni de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ulterior, potrivit informațiilor transmise de IPJ Brașov, instanța a dispus arestarea preventivă a celor trei pentru 30 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale. Vezi și: Trei bărbați arestați preventiv după scandalul din centrul Brașovului și Scandal în centrul Brașovului: șapte persoane duse la audieri după ce ar fi devenit violente cu polițiștii


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google