112

Salvamontiștii din Zărnești, acțiune nocturnă pentru recuperarea unor turiști / Caz de urgență medicală, îngreunat de mașinile parcate haotic

Salvamontiștii din Zărnești au intervenit în noaptea de sâmbătă spre duminică (22/23 iunie) pentru recuperarea unui grup de turiști aflat în coborâre pe Brâul Cioranga. De asemenea, o persoană cu probleme cardiace a fost ajutată de salvatorii montani din Zărnești, după ce i s-a făcut rău aproape de Vârful Turnu.


Primul caz s-a înregistrat sâmbătă seară, în jurul orelor 22.00, când a fost primită o solicitare prin apel 112, pentru recuperarea unui grup de cinci persoane, aflat în coborâre pe Brâul Cioranga /Podul lui Călineț.


Solicitanții au invocat că au fost surprinși de lăsarea întunericului, niciunul neavând asupra sa lanternă frontală, de asemenea lipsa apei și epuizarea fizică a uneia dintre persoane.
Cei 5 au fost reperați, recuperați și aduși la baza muntelui, acțiunea fiind încheiată în jurul orei 3 dimineața
“, au explicat reprezentanții Salvamont Zărnești.


Al doilea caz a fost înregistrat ieri, când tot prin apel 112, a fost solicitată intervenția salvamontiștilor pentru o persoană în vârstă de 70 de ani, aflată foarte aproape de Vârful Turnu, care pe fondul unor probleme cardiace, acuza dureri și stare de epuizare fizică. Persoana a fost coborâtă la baza muntelui, de unde și-a continuat drumul spre Spitalul Județean Brașov, însă acțiunea a fost mult îngreunată de fluxul auto din zona Fântâna lui Botorog.


„(…) Trebuie să înțelegem cu toții că parcarile haotice, devenite deja clasice aici, pot cauza blocaje, care îngreunează accesul Serviciilor de Urgență. Unele comportamente simple pot costa salvarea de vieți omenești!“, a transmis Salvamont Zărnești.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button