112

SALVAMONT: 28 de apeluri de urgență, cele mai multe în BRAȘOV și Caraș-Severin

 

Dispeceratul Naţional Salvamont a primit în 24 de ore 28 de apeluri de urgenţă – cele mai multe din Brașov și din Caraș-Severin – şi alte 27 prin care erau solicitate informaţii.

„Trei apeluri au fost pentru Salvamont Predeal, 5 apeluri pentru Salvamont Caraş Severin,1 apel pentru Salvamont Sinaia, 1 apel pentru Salvamont Maramureş, 5 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, 3 apeluri pentru Salvamont Salvaspeo Gorj, 3 apeluri pentru Salvamont Salvaspeo Mureş, 2 apeluri pentru Salvamont Sibiu, 2 apeluri pentru Salvamont Buşteni, 2 apeluri Salvamont Bihor şi 1 apel pentru Salvamont Lupeni”, anunţă Dispeceratul Naţional Salvamont.

De asemenea s-au mai primit alte 27 apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană.

În 24 decembrie, în Ajun de Crăciun, Serviciul Public Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în cinci cazuri în care turiştii s-au accidentat pe pârtiile din Masivul Postăvaru. La trei dintre solicitări a fost vorba de traumatisme ale membrelor inferioare şi două traumatisme ale membrelor superioare. Trei dintre persoanele accidentate au fost predate echipajelor SMURD sau de ambulanţă, fiind transportate la spital pentru o examinare amănunţită. Astfel, numărul total al accidentelor pe pârtiile de schi din Poiana Braşov, a ajuns de la începerea sezonului de schi până în 24 decembrie, la 34, un număr foarte mare în condiţiile în care iarna este abia la început, susţin salvamontiştii.

„Nici o zi fără accidente. În ziua de Crăciun, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în șase cazuri de persoane accidentate pe pârtiile de schi și săniuș. Este vorba despre trei persoane care au suferit traumatisme de membre superioare – unul de police, unul de umăr și unul de braț, două traumatisme de membre inferioare – unul de glezna și unul de gambă și o stare de rău. În patru din aceste cazuri, persoanele accidentate au fost predate serviciilor de ambulanță sau SMURD”, au mai anunțat cei de la Serviciul Public Local Salvamont Brașov.

Peste 500 de salvamontişti sunt pregătiţi să intervină în zonele montane, odată cu vacanţa şcolară şi debutul sărbătorilor începând vârful sezonului turistic de iarnă, a mai anunţat Salvamont România.
Salvamontiştii au făcut o serie de recomandări pentru cei care-şi petrec sărbătorile la munte, pornind de la alegerea unor schiuri potrivite, abordarea cu precauţie a pârtiilor şi atenţie sporită pe pârtie, până la respectarea indicatoarelor de semnalizare şi a balizelor de marcare instalate pe pârtie şi pe traseele de schi pentru agrement.

De asemenea, salvamontiştii au oferit şi câteva sfaturi privind intervenţia în cazul producerii unui accident: „Anunţaţi echipa locală Salvamont, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul şi locul unde se găsesc persoanele accidentate. Încercaţi să protejaţi locul accidentului şi accidentatul, amplasând pe pârtie la 5-6 metri în amonte, o bariera de schiuri înfipte în zăpadă, până la sosirea echipei Salvamont. Protejaţi termic accidentatul si încercaţi să îi asiguraţi suport psihologic”, precizează salvamontiştii.

Aceştia reamintesc turiştilor că echipele Salvamont sunt singurele structuri care deţin personal pregătit profesional şi atestat legal pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane, iar echipele pot fi alertate prin numărul unic de urgenţă 112.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button