112

„Prezicătoarea” Maria Ghiorghiu, noi declarații despre unde s-ar afla avocata Elodia Ghinescu

 

Deși a trecut mai bine de un deceniu de la dispariția avocatei Elodia Ghinescu, despre care autoritățile au stabilit că a fost omorâtă de soțul ei, fostul polițist Cristian Cioacă – aflat în prezent în penitenciar, cazul trezește în continuare interes din partea oamenilor de rând, dar și… fabulații.

„Prezicătoarea” Maria Ghiorghiu se numără printre persoanele care susţin că știu ce s-a întâmplat cu avocata și unde s-ar afla (amintim că trupul Elodiei nu a fost găsit de anchetatori).

„În acest moment, chiar dacă eram cu ochii pe monitor, văd în spatele meu, spre Est, văd un Cer de ziuă și un copac mai înalt și cu multe ramuri groase, cu o coroană frumoasă și înfrunzită. Văd o siluetă care se chinuia să agațe de ramurile copacului un sac de nailon de culoare neagră. Sacul era făcut ca un balot, iar în sac părea a fi un cadavru. Lungimea sacului negru, dar și volumul lui, era de statura unui om. Sacul era legat bine cu sfoară groasă de cânepă”, a spus Maria Ghiorghiu, potrivit b1.ro.

Ulterior, Maria Ghiorghiu și-a schimbat „viziunea” și a precizat că rămăşiţele avocatei ar fi zidite în peretele unei case.

Elodia Ghinescu ar fi dispărut în seara de 29 august 2007, dar Cristian Cioacă a anunţat dispariţia ei abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei lui. Deși cadavrul avocatei nu a fost descoperit de anchetatori, Cioacă a fost condamnat definitiv, în 2014, la 15 ani și 8 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de lovituri cauzatoare de moarte.

Procurorii au susținut în rechizitoriu că, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ determinat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button