112

Polițiștii de la Secția 1, intervenție de urgență la o adresă din Brașov

Polițiștii de la Secția 1 au intervenit de urgență, ieri, la o adresă din Brașov, într-un caz de violență în familie. Ei au întocmit dosar penal, după ce un bărbat, aflat sub influența alcoolului, s-ar fi manifestat violent.


„La data de 4 ianuarie a.c, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la săvârșirea unor acte de violență domestică într-o locuință situată pe strada Popa Șapcă, din municipiul Brașov.


Astfel, după primirea sesizării, polițiștii s-au deplasat în scurt timp către adresa indicată și au pătruns în domiciliul persoanei vătămate, intervenind pentru protecția acesteia. Aici, în baza celor constatate, polițiștii au constatat că a existat un conflict între cei doi concubini, motiv pentru care au întocmit formularul de risc, din care a reieșit faptul că există pericol iminent de violență față de persoana vătămată, însă, victima a refuzat să fie emis un ordin de protecție provizoriu față de concubinul său”
, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea. Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare