112

Peste 600 de persoane, ajutate de SPLS Brașov în 2022

Peste 600 de persoane au fost ajutate de echipajele de la SPLS Brașov în 2022. „În cursul anului 2022, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 589 de cazuri, în cursul cărora au fost salvate 613 persoane accidentate, rătăcite sau care au rămas blocate în zona montană. Aceste persoane au fost evaluate din punct de vedere medical, li s-a acordat primul ajutor, au fost imobilizate, monitorizate și transportate sau însoțite/asistate, după caz”, se arată în bilanțul structurii.
Dintre persoanele accidentate, 176 au fost transferate structurilor SAJ/SMURD. Ulterior, au fost transportate la spital. O persoană a fost preluată de echipajul aero SMURD, de la Punctul de Operare Aeromedicală Brașov. Din nefericire, două dintre victime erau decedate. Ele au fost predate celor de la Medicină Legală.

Aproape o treime din cei aflați în dificultate nu aveau echipament adecvat


Aproape o treime din cei aflați în dificultate nu aveau echipament adecvat. În total, 163 de persoane s-au aflat în această situație (101 iarna și 62 vara).
„Lipsa de educație, cultură și implicit responsabilitate montană face să vorbim încă de un număr mare de persoane echipate inadecvat, motiv care, cel mai probabil, a dus și la accidentare sau agravarea leziunilor”, au precizat reprezentanții SPLS Brașov.
81% din totalul de intervențiilor, respectiv 479 de cazuri, au fost înregistrate în perioada 01.01.2022 – 30.04.2022, perioadă aferentă sezonului de practicare a sporturilor de iarnă, când domeniul schiabil din Poiana Brașov și Masivul Postăvaru a fost deschis. Cea mai mare parte a acestor intervenții s-a desfășurat pe pârtiile de practicare a schiului, snowboard-ului sau săniușului. Februrarie a fost luna cu cele mai multe solicitări, respectiv 192, în care s-a intervenit pentru 194 de persoane.
110 intervenții au avut loc în extrasezon, principalul motiv fiind lipsa echipamentului adecvat, în special a încălțărilor specifice sau a faptului că deplasarea s-a făcut în afara potecilor marcate, pe pârtiile de schi, unde aderența este scăzută din cauza înclinației sau a pietrișului instabil cu care sunt acoperite.
Luna august a fost cea mai aglomerată din extrasezon. Au fost înregistrate 24 de intervenții, implicând 26 de persoane. Dintre acestea, 13 au fost predate structurilor SAJ/SMURD.
Salvamontiștii au înregistrat 25 de cazuri de accidentări în timpul practicării ciclismului montan. Cei mai mulți aveau echipament de protecție, așa că leziunile lor nu au fost grave.
Comparativ cu 2021, au fost mai puține cazuri, per total. „Cu o incidență de 1,7 evenimente raportată la o zi, în perioada 01.01.2022 – 31.12.2022 s-a înregistrat o scădere considerabilă a numărului de solicitări față de aceeași perioadă a anului trecut, când 771 de persoane au necesitat asistență salvamont, reprezentând o medie de 2,1 pe zi”, conform SPLS Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare