112

Peste 1.800 de sancţiuni, într-o zi de controale la nivel cu calea ferată

 

Într-o singură zi de acţiune privind creşterea siguranţei rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată, poliţiştii au aplicat peste 1.800 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 181 de permise de conducere, la nivel naţional, potrivit bilanţului făcut public de Poliţia Română.
La acţiuni au participat poliţişti de la Rutieră şi de la Transporturi.
„Pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat 1.806 sancţiuni contravenţionale, 213 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, restul vizând alte încălcări ale legislației rutiere sau normelor legale. Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 181 de permise de conducere. Din totalul acestora, 50 au fost reținute pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, iar 21 pentru depășiri neregulamentare în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. De asemenea, pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost reținute 41 de certificate de înmatriculare”, se detaliază în bilanţ. De asemenea, poliţiştii au constatat 17 infracţiuni rutiere.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare