112

Ozzy s-a pierdut în județul Brașov! „Ofer recompensă, orice numai să îl am înapoi! Vă implor!!!”

A fost o zi plină pentru salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, care au participat inclusiv la căutarea lui Ozzy, un câine din rasa Beagle, pe care proprietara îl caută în disperare, de sâmbătă – 23 septembrie.


„În prima parte a zilei o echipă formată din patru salvatori montani a plecat pe traseul Glăjărie – Cabana Diham – Cabana Mălăiești – Râșnov pentru a-l căuta pe Ozzy (un exemplar de Beagle pierdut pe munte), dar din păcate acesta nu a fost găsit. Ulterior un echipaj de prim răspuns din cadrul serviciului județean s-a deplasat de urgență într-o zonă greu accesibilă de lângă Budila pentru a-i acorda primul ajutor unui domn suspect de fractură la membrul inferior drept și pentru a-l transporta către echipajul SMURD sosit în localitate. Totodată o echipă mixtă formată dintr-un salvator montan și doi jandarmi din cadrul Jandarmeria Brașov s-a deplasat la o stână din Moieciu de Sus pentru a însoți o persoană cu posibile afecțiuni medicale la echipajul SMURD de la baza muntelui. În sprijin a plecat o a doua echipă de salvatori montani de la Brașov, dar aceștia nu a mai fost nevoiți să intervină, persoana colaborând cu primul echipaj ajuns la fața locului”, au informat reprezentanții Salvamont Brașov.

Se oferă recompensă pentru găsirea lui Ozzy

Proprietara lui Ozzy, Simona Dumitru, îl caută de mai multe zile, însă fără succes, din nefericire. Ea a anunțat inclusiv că oferă recompensă 2.500 de lei. Patrupedul a fost căutat și cu drone, fără a fi găsit.
A fost pierdut sâmbătă la ora 15.00, pe triunghi galben spre Țigănești, la a 2-a căldare (lângă fosta stână), potrivit proprietarei.
Duminică, la 7.30, ar fi fost văzut la Cabana Mălăiești…
Era speriat și nu a vrut să meargă la nimeni. La ora 9.00, când au ajuns cunoscuți la Mălăiești, nici urmă de el.
„Niciunul din beagle-ii găsiți până acum nu este Ozzy (nici cel de la Tohănița)”, a precizat Simona.

Zona în care bănuiește că se afla este: Bran-Țigănești-Mălăiești-Diham-Bușteni.

„PS: Vă rog, dacă gasiti un caine care pare pierdut, indiferent ca e ozzy sau nu, opriți-l, luați-l acasa și aveți răbdare…Cineva sigur îl caută și poate dura câteva ore/zile până vă va găsi….Dar va fi mult mai în siguranță la dvs”, a transmis tânăra.

În momentul pierderii, Ozzy purta hamul din poză. Persoanele care pot ajuta la găsirea lui sunt rugate să sune la tel.: 0727964438 sau .0731006460.
„Ofer recompensă, orice numai să îl am înapoi! Vă implor!!!”, este mesajul Simonei.

Update: Ozzy a fost găsit!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button