112

O turistă din Cehia a căzut în puţul unei mine părăsite din România!

 
O tânără în vârstă de 24 de ani, din Cehia, care se afla în vizită la părinţi, în România, a avut nevoie de ajutorul echipajelor de salvare, astăzi, după ce a căzut într-un puţ al unei mine părăsite din judeţul Mehedinţi. Norocul tinerei a fost că era însoţită de fraţii ei şi că aceştia i-au auzit strigătele disperate şi au dat alarma.
Tânăra este de câteva zile în vizită la părinţii ei, tatăl fiind profesor în judeţul Mehedinţi, unde există o comunitate de etnici cehi.
Fata a ieşit la plimbare, ca să cunoască locurile, iar în timp ce se plimba, a căzut în puţul de 30 de metri. Un pompier alpinist a reuşit, cu greu, să ajungă la ea şi cu mare chin a adus-o la suprafaţă. 
„Are traume, a trebuit sa fiu atent cand am montat dispozitivul cu care am extras-o. Am comunicat cu colegii, a fost dificil, că distanţa era destul de mare.E o mină dezafectată, erau tot felul de sârme, lemne şi a trebuit să fiu atent”, a explicat salvatorul, Mihai Stroescu, pentru stirileprotv.ro.
Tânăra a fost transportată la spital, având multiple traumatisme şi fracturi, dar viaţa ei nu este pusă în pericol. 
Mina în care a căzut fusese închisă acum 10 ani, după ce doi mineri au murit acolo.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare