112

O pisică împușcată în zona capului a fost tratată la o clinică din Brașov

O pisică împușcată în zona capului cu un pistol cu aer comprimat a fost dusă la o clinică veterinară de pe str. Zizinului din Brașov, pentru îngrijri de specialitate. Cazul cu tentă penală a fost prezentat chiar de reprezentanții clinicii veterinare.

„Astăzi vă prezentăm un pacient care a trecut printr-o experiență neplăcută, fiind împușcat cu un pistol cu aer comprimat. Echipa Health Vet a scos două alice de la nivelul feței, aproape de ochiul stâng.
Este trist când primim astfel de cazuri și ne întrebăm cât de inconștienți pot fi unii oameni atunci când fac uz de astfel de arme. Nu uitați: orice tip de armă poate fi periculos atât pentru cel care o utilizează, cât și pentru cei din proximitatea lui. Cât despre animale, gândiți-vă că sunt lipsite de apărare și astfel de violențe le pot fi fatale”
, au scris reprezentanții clinicii, pe pagina de Facebook, unde a postată și o imagine cu pacientul.

Cazurile de acest fel pot fi sesizate la Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Brașov.

Ce pedepse riscă persoanele care nu respectă legea privind protecția animalelor

La data de 16 mai 2022, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Legea nr. 138 din 2022, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004, privind protecţia animalelor, care prevede majorarea limitelor speciale ale pedepselor și ale amenzilor contravenționale prevăzute în forma de bază a actului normativ. Astfel:

-Se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.

-Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă, în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare.

-Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.

-De asemenea, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare.

-Se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora.

Se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive și rănirea cu intenţie a animalelor.

-Totodată, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale și zoofilia.

De asemenea, în cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute de textul de lege, instanța poate dispune, ca pedeapsă complementară, interdicția de a deține animale, pentru o perioadă de la un an la 5 ani.

Din punct de vedere social, rolul pedepselor complementare este de responsabilizare a celui care a fost condamnat pentru o faptă de natură penală.

Dacă în vechea formă a actului normativ, limitele speciale ale amenzii contravenționale erau cuprinse între 1.000 de lei și 3.000 de lei, din 2022 polițiștii pot aplica amenzi contravenționale cuprinse între 3.000 de lei și 12.000 de lei, în cazul constatării următoarelor fapte:

– nerespectarea obligației deținătorilor de animale de a asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire, atenție și asistență medicală;

-folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri;

-abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului;

-administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor, în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului;

-folosirea de mijloace de dresaj, care să provoace traume psihice sau fizice, precum și metode care prejudiciază sănătatea ori bunăstarea animalului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare