112

Mircea Bravo, implicat într-un accident de mașină (foto)

Mircea Bravo a fost implicat într-un accident de mașină, astăzi, în județul Bihor. Vloggerul a intrat cu maşina într-un stâlp de curent. În urma impactului, o pasageră a fost rănită ușor. Ea a fost transportată la spital.


Luni, 4 decembrie a.c., în jurul orei 09.23, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Beiuş au fost sesizaţi, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că, pe drumul judeţean 764, în localitatea Roşia, judeţul Bihor, s-a produs un accident rutier.

Din primele investigaţii efectuate de către poliţiştii rutieri din Beiuş, s-a constatat că, în evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, al cărui conducător, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei, ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie şi ar fi lovit un stâlp de susţinere a reţelei electrice”, a transmis, luni, IPJ Bihor.


Mircea Bravo a fost testat de către poliţişti, atât pentru consumul de alcool, cât şi pentru consumul de droguri, rezultatele fiind negative. Sursa foto: bihon.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
4 luni în urmă

[…] Mircea Bravo, implicat într-un accident de mașină (foto) […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare