112

Incendiu într-un depozit de produse chimice. Cel puțin 70 de morți

 

Cel puţin 70 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu izbucnit într-un imobil de locuit din oraşul vechi al capitalei Dhaka servind, de asemenea, ca depozit de produse chimice, au anunţat joi pompierii, transmite AFP. Incendiul, izbucnit de la o butelie de gaz, s-a propagat rapid în întreaga clădire, situată în cartierul central Chawkbazar. Flăcările au cuprins ulterior patru imobile din vecinătate unde, de asemenea, erau depozitate produse chimice, granule de plastic şi spray-uri cu aerosoli.

„A fost o busculadă când a izbucnit incendiul. Oamenii nu puteau să fugă”, a povestit Ali Ahmed, şeful serviciului naţional de pompieri, explicând că străzile cartierului sunt foarte înguste. Un alt responsabil al serviciilor contra incendiilor a declarat că incendiul, care s-a declanşat miercuri la orele 22.40 (16.40 GMT), se află sub control, dar încă nu a fost stins complet, în pofida eforturilor a peste 200 de pompieri mobilizaţi. „Va mai dura, pentru că nu este un incendiu obişnuit”, produsele chimice extrem de combustibile accentuând caracterul său devastator,  a subliniat şeful serviciului naţional de pompieri. Cel puţin 45 de persoane au fost rănite, a declarat, pe de altă parte, un inspector de poliţie în misiune la spitalul universitar din Dhaka. Un bilanţ precedent anunţase 41 de morţi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare