112

In cazul dublei crime de la Farmacia „Thea” Alexandru Diaconescu a aparut pentru prima data fara catuse la maini in fata instantei

  • logomytex.png
 

Pe rolul Tribunalului a fost ieri un nou termen in dosarul dublei crime petrecute in seara de 6 decembrie 2004, cand farmacistele Manuela Cistian si Daga Susan au fost executate cu sange rece de un talhar care apoi a disparut cu suma de 30 de milioane. Singurul suspect in acest caz, Alexandru Diaconescu, care pana in urma cu o luna a fost arestat preventiv, s-a prezentat in fata instantei, pentru a-si proba nevinovatia. In cadrul sedintei de judecata a fost audiat ultimul dintre martorii cu identitate protejata, „Coco”, prin mijloacele tehnice puse la dispozitie de SRI. La termenul trecut, acest martor a inceput sa planga si nu a putut depune marturie. Depozitia acestuia, alaturi de a celorlalti doi, tot cu identitate protejata, „Dorin” si „Bobo”, e una dintre probele pe care acuzarea, in acest caz, Serviciul Teritorial Brasov al Directiei de Combatere a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, si-a bazat, alaturi de probele stiintifice, rechizitoriul prin care Alexandru Diaconescu a fost trimis in fata instantei. Avocatul inculpatului, Ovidiu Vaduva, a reusit prin intrebarile sale sa-l puna in dificultate pe acest martor, care in dese randuri, desi dotarea tehnica este de ultim nivel, a incercat sa se eschiveze de la a raspunde daca Alexandu Diaconescu este persoana cu care s-a intalnit in holul farmaciei in seara dublului asasinat. Raspunsurile au fost evazive si neconcludente, atat pentru acuzare, cat si pentru aparare. Mai mult, martorul a preferat sa puna contradictiile din declaratiile date in cursul urmaririi penale pe seama socului resimtit la vederea celor doua femei ucise cu sange rece. Cu aceasta ocazie, s-au clarificat si aspectele legate de zvonurile potrivit carora unul dintre martorii „protejati” l-ar fi indicat pe Daniel Cistian ca fiind persoana cu care acesta s-a intalnit in holul farmaciei inainte de descoperirea oribilei crime si apoi la cateva minute dupa ce fusesera alertate Politia si Salvarea. „Coco” a precizat ca Daniel Cistian nu este persoana care le-ar fi putut ucide pe cele doua farmaciste, pentru ca doar inaltimea lui este aproximativ aceeasi cu a criminalului, profilul si trasaturile fetei fiind ale unui tanar cu varsta cuprinsa intre 22 si 25 de ani.

Martori mincinosi?
La fel ca la termenul precedent alti doi dintre martorii care au venit in fata instantei, pentru a sustine ca Alexandru Diaconescu s-a aflat in seara crimei la Bucuresti au dat declaratii care erau total diferite de cele consemnate de procurori in cadrul urmaririi penale. Unul dintre acestia, poreclit „Bulibasa”, a sustinut chiar ca procurorul care l-a audiat in casa parintilor sai, la Bucuresti, a scris declaratia, iar el a semnat-o fara, insa, a o mai citi. Constatand ca atat respectivul, cat si un altul, tot martor, au sustinut ieri, in fata judecatorului, ca au petrecut seara de 6 decembrie 2004 cu Diaconescu la o sala de calculatoare din cartierul in care locuiesc, iar in declaratiile date la Parchet au mentionat ca nu l-au vazut deloc in acea zi, procurorul de sedinta s-a sesizat din oficiu, urmand ca cei doi sa fie cercetati penal pentru marturie mincinoasa. Acestia se adauga celor trei, care la termenul trecut au facut acelasi lucru si care s-au ales si ei cu dosare penale. Privitor la aceste masuri luate de procurori, Daniel Cistian, sotul uneia dintre victime, ne-a precizat ca „am incredere ca justitia brasoveana va face dreptate si va demonta orice plan urzit de aparare pentru a-l ajuta pe inculpat. Nu doresc ca Diaconescu sa fie scos vinovat. Doresc sa se afle adevarul si sa stim cu totii cine a ucis-o pe sotia mea si pe colega ei”. Urmatorul termen de judecata in acest dosar a fost fixat pentru data de 12 decembrie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
10 luni în urmă

[…] – Farmacia Thea – cu 30 de milioane de lei. Singurul suspect în acest caz a fost Alexandru Diaconescu, cel ce și-a susținut cu îndârjire nevinovăția. Diaconescu a fost ținut 10 luni în arest, […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare