I s-a refuzat INTERNAREA în spital!!! Lăsată să stea 4 ore în ambulanță

Bătrâna, în vârstă de 73 de ani, a fost lăsată să stea mai bine de patru ore într-o ambulanță, întrucât i s-a refuzat internarea în spital. După ce a făcut o solicitare de transfer, ea a venit cu Ambulanța de la Iași, unde era internată, la Spitalul de Recuperare „Sf. Gheorghe” din Botoșani. Ambulanța a ajuns la Botoșani în jurul prânzulu,i însă femeia, din localitatea Ruseni, nu a putut fi internată, întrucât medicul care ar fi trebuit să o preia nu era la spital, după cum a relatat B1. Medicul de gardă de la Spitalul de Recuperare „Sf. Gheorghe” nu a internat-o pe bătrână, deoarece doctorul i-a spus că nu și-a dat avizul pentru un transfer.
„Am luat legătura cu doamna doctor Ivanov, care ne-a spus că nu și-a dat avizul pentru un transfer, ci și-a dat avizul pentru o programare la consultație în ambulatoriu și eventual o programare la internare, ulterior, după evaluarea pacientului”, a precizat medicul de gardă.
Într-un final, după mai multe telefoane date și cu intervenția reprezentanților Ministerului Sănătății, femeia a fost primită pentru îngrijiri la Spitalul de Recuperare din Botoșani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



