112

Gripa a făcut patru victime, printre care și o fetiță de patru ani, într-o săptămână!

 

Patru persoane au murit săptămâna trecută din cauza gripei, dublându-se numărul victimelor virusurilor gripale de la debutul sezonului rece, potrivit raportului publicat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) privind morbiditatea prin infecţii respiratorii acute, pentru intervalul 22 – 28 ianuarie.

Datele statistice arată că, la nivel național, săptămâna trecută, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinic, IACRS și pneumonii) a fost de 87.492, cu 14.4% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent și cu 10.1% mai mare față de cel înregistrat în săptămâna precedentă. În același interval, s-au înregistrat la nivel național 283 cazuri de gripă și 13 cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI). Au fost înregistrate patru decese noi: femeie în vârstă de 75 de ani, din județul Cluj, având condiții medicale preexistente, dar nevaccinată antigripal, confirmată cu virus gripal tip B; femeie în vârstă de 67 de ani, din județul Harghita, având condiții medicale preexistente, dar nevaccinată antigripal, cu virus gripal tip B; bărbat în vârstă de 62 de ani, din jud.Hunedoara, având condiții medicale preexistente, dar nevaccinat antigripal, confirmat cu virus gripal tip A, în curs de subtipare; fetiță în vârstă de 4 ani, din județul Maramureș, fără condiții medicale preexistente cunoscute, nevaccinată antigripal, confirmată cu virus gripal tip A, subtip (H1).
În ultimele patru luni, de la începutul sezonului 2017-2018, au fost înregistrate opt decese confirmate cu virus gripal, din care patru tip B, trei tip A, subtip (H1) și unul tip A, în curs de subtipare, față de 17 în sezonul precedent, în același interval.
De la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a SARI și până în 28 ianuarie au fost confirmate cu laboratorul 152 cazuri de gripă, împărțite în mod egal între virsurile de tip A și cele de tip B.
Până în 28 ianuarie au fost vaccinate antigripal 821.356 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății. La Brașov, se mai aflau la medicii de familie și în stocul Direcției de Sănătate Publică (DSP) peste 4.000 de doze de vaccin, un sfert dintre cele trimise de MS către județul nostru.

Citiți și:

Explozie de îmbolnăviri gripale la BRAŞOV!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare