112

FURTUNI. Un bărbat a murit lovit de fulger, în Satu Mare! La BRAȘOV s-au inundat subsolurile unor blocuri

  • img-20180602-wa0022.jpg
 

Un bărbat și cele două oi pe care le păzea la păscut au murit din cauza unui fulger, astăzi, pe un câmp din localitatea sătmăreană Gelu.

Vremea urâtă a făcut ravagii și în alte zone din județul Satu Mare, pompierii fiind solicitați să intervină pentru a stinge incendiile izbucnite la trei gospodării lovite de fulgere. Astfel, în Turț a ars acoperișul unei case, precum și o șură în care se aflau 11 tone de fân. La Bixad au fost afectate de trăsnet două case, conform adevarul.ro.

Ploaia torențială cauzează probleme și în municipiul Brașov, unde sunt inundate subsolurile mai multor blocuri de pe străzile Carpaților, Sitarului și Pârâului. De asemenea, pompierii au fost solicitați să scoată apa care a pătruns în pasajul de la Hidromecanica, conform plt. maj. Luiza Dănilă, din cadrul ISU Brașov.

Update (orele 16.12): Pompierii intervin și pe strada Parcul Mic, la blocul cu numărul 7, după ce s-a desprins o bucată de izolație (foto 2). „A căzut izolația între etajele 4 și 7. Este posibil ca echipajul de acolo să o dea jos și pe cea dintre etajele 7 și 10”, a explicat plt. maj. Luiza Dănilă.

CITIȚI ȘI:

ANM. BRAȘOV. Atenție, instabilitate atmosferică accentuată, cel puțin până mâine seară!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare