112

Fratele șoferului brașovean care a provocat accidentul din Avrig a murit la spital

 

Una dintre cele 10 persoane rănite în accidentul rutier de ieri dimineață, pe centura localității Avrig – județul Sibiu, care a fost provocat de un tânăr de 22 de ani, din județul Brașov, a murit la spital. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, care fusese preluat în stare de comă de echipajele medicale.

Potrivit unor surse judiciare citate de tribuna.ro și de stiridesibiu.ro, victima decedată era chiar fratele celui care a provocat accidentul – în care au fost implicate două autoturisme și două microbuze.

„Pacientul de 20 de ani, ajuns duminică la SCJU Sibiu în stare gravă, intubat, în urma accidentului rutier de la Avrig, a decedat în pofida eforturilor medicilor de a-i salva viața. Acesta a suferit un stop cardio respirator în sala de operație. Personalul medical a încercat să-l resusciteze, dar, din nefericire, acest lucru nu a mai fost posibil, astfel că bărbatul a decedat în cursul serii. Acesta fusese diagnosticat cu traumatism sever al toracelui, TCC, contuzie pulmonară și multiple fracturi”, a declarat Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Ceilalți răniți, printre care se numără și șoferul brașovean, sunt stabili din punct de vedere medical.

Accidentul a avut loc în timpul unei depășiri, mașina tânărului din Brașov derapând din cauza anvelopelor deteriorate.

CITIȚI ȘI:

În ce hal sunt anvelopele mașinii cu care un șofer BRAȘOVEAN a produs un accident de PLAN ROȘU

Accident cu 10 victime provocat de un șofer brașovean


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare