112

Exclusiv. Update. Mihai Pascu, director CJ Brașov: „Din cei cinci copii, trei nu au băut lapte, au mâncat numai corn. Am sistat tot”

 

Cu puțin timp în urmă, Mihai Pascu, director în Consiliul Județean Brașov, a semnat ordinul de sistare a distribuției de corn și lapte, primit de elevi prin programul guvernamental „Laptele și cornul”.

„Eu personal am semnat ordinul de sistare. Am discutat cu DSV-ul, cu domnul Dorin Enache. Ei au luat probele, atât de la partea de panificație, cât și de la lactate, iar luni o să avem rezultatul de la probe, motiv pentru care am sistat distribuirea. Același lucru l-a făcut și Inspectoratul Școlar General Brașov, care a dat la toți directorii de școli ordin de sistare până avem rezultatele”, a explicat Mihai Pascu.

O nouă ipoteză: „Din cei cinci copii, trei nu au băut lapte, au mâncat numai corn”

Se pare că problema nu se regăsește numai în laptele împărțit elevilor. „Din câte mi-a zis domnul Enache, din cei cinci copii, trei nu au băut lapte, au mâncat numai corn. Deci s-ar putea să nu fie probleme de aici, dar până nu avem rezultatele de laborator nu ne putem antepronunțata, iar atunci, preventiv, am sistat tot”, a încheiat Mihai Pascu.

CITIȚI ȘI:

Exclusiv. Update. Se suspendă distribuția cornului și a laptelui. Reprezentanţii Judeţului, de negăsit!

UPDATE. Braşov. Alţi copii intoxicați cu lapte!?

ALERTĂ. BRAȘOV. Aproximativ 10 copii, elevi la două unități de învățământ separate, intoxicați cu lapte


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare