112

EXCLUSIV. PE SURSE: Planoristul a mai fugit de acasă, fără a-și anunța familia, în nenumărate rânduri

 

Conform surselor, se pare că planoristul Mircea Crăciun a mai lipsit de acasă, chiar și câte 30 de zile, în nenumărate rânduri, fără a-și anunța familia.

Telefonul, stația radio și GPS-ul, închise imediat după decolare

Planoristul a decolat de pe Aerodromul Ghimbav, joi în jurul prânzului, și nu s-a mai întors, deși, anunțase în prealabil, că lipsește doar 2-3 ore. La momentul decolării, Mircea Crăciun avea la el telefonul mobil, stația radio și GPS-ul de pe planor, la momentul anunțării dispariției toate cele trei aparate fiind închise, la fel și în prezent.

Anchetă cu privire la ora târzie la care a fost anunțată ROMATSA

Planorul, fabricat și înmatriculat în Germania, a fost adus la Aerodromul Ghimbav în dimineața zilei de 6 august, atunci când Mircea Crăciun l-a închiriat să plece într-un zbor privat.

Conducerea Aerodromului Ghimbav a anunțat ROMATSA, despre dispariția planoristului și a planorului, cu 8 ore întârziere, conform anchetatorilor. În momentul de față se desfășoară o anchetă cu privire la ora târzie la care au fost anunțați anchetatorii.

Cel mai titrat planorist, pe distanțe lungi, la bordul planorului de 300.000 de euro

Mircea Crăciun este cel mai titrat planorist pe distanțe lungi, parcurgând câte 700-1.000 de kilometri la un singur zbor.

Aparatul de zbor, cel mai nou model de pe piață și singurul de acest fel din România, costă aproximativ 300.000 de euro și nu este detectat de radar, încadrându-se la categoria aparatelor de zbor ultraușoare.

Nu e prima oară când planoristul dispare de acasă

Conform acelorași surse, planoristul a mai lipsit de acasă câte 10 până la 30 de zile, în mai multe rânduri, dar niciodată la bordul unui planor.

În ciuda performanțelor sale sportive, Mircea Crăciun era cunoscut, de colegi și prieteni, drept o persoană cu unele probleme de comportament.

Cea mai mare operațiune de căutare-salvare de după 1989

De la anunțarea dispariției planoristului la bordul aparatului de zbor, aproximativ 1.350 de oameni și 11 aparate de zbor „scotocesc” cele nouă județe,  în cadrul celei mai mari operațiuni de căutare – salvare din România de după 1989.

Începând de marți, 11 august, aparatele de zbor se vor retrage și vor mai participa la căutări doar în cazul unor indicii clare.

Echipele de căutare-salvare, aflate sub comanda IGSU, vor termina de „periat” întreg județul Dâmbovița în această seară.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button