112

Exclusiv. BRAŞOV. Femeie tâlhărită în timp ce-şi plimba căţelul

Făptaşul a fost prins la Cluj. Un tânăr de 24 de ani a fost arestat pentru fapte similare

 

Un bărbat în vârstă de 31 de ani care este suspectat de comiterea unei tâlhării, în cursul lunii iunie, în municipiul Braşov, a fost prins de poliţiştii din cadrul IJP Braşov cu sprijinul colegilor lor din municipiul Cluj Napoca.

„În data de 13 iunie a.c., în timp ce se afla pe Aleea Constelaţiei, ar fi smuls de la gâtul unei femei de 48 de ani, din Braşov, aflată la plimbare cu animalul de companie, lanţul din aur cu medalion”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, agent şef Gabriela Dinu, fiind întrebat cu privire la caz.

După ce a fost prins în judeţul Cluj, bărbatul a fost reţinut şi escortat la Braşov, iar sâmbătă a fost propus spre arestare preventivă, la Judecătoria Braşov, măsura fiind admisă. Instanţa a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pentru perioada 8 septembrie – 7 octombrie, inclusiv.

Totuşi, există drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Tânăr de 24 de ani, arestat pentru fapte similare

Vineri, cu o zi înainte de arestarea bărbatului de 31 de ani, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov a dispus arestarea preventivă a unui tânăr de 24 de ani, care este suspectat de comiterea a două tâlhării similare cu cea de pe Aleea Constelaţiei. Astfel, conform reprezentantei IJP Braşov, în data de 3 septembrie, tânărul de 24 de ani ar fi tâlhărit două femei, smulgându-le lănţişoarele din aur cu pandantive. Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale au probat activitatea infracţională a acestuia. 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare