112

EXCLUSIV BRAȘOV. De la închisoare pe viață, la sub 23 de ani de detențiune / Ce CRIMĂ ÎNFIORĂTOARE a comis condamnatul

 

Criminalul de pe str. Ioan Huniade, din Brașov, a fost condamnat definitiv la 22 de ani și 8 luni de închisoare, după ce în primă instanță primise închisoare pe viață. Sentința definitivă a fost dată zilele trecute, la Curtea de Apel Brașov.

Sandu Ilia a fost găsit vinovat de omor calificat (comis asupra victimei E.I., în vârstă de 87 de ani), dar și de violare de domiciliu, distrugere și lovire sau alte violențe (victimă I.R.).
Pentru omor, el primise detențiune pe viață, conform deciziei din data de 16 februarie a Tribunalului Brașov, dar a atacat cu apel sentința, iar la Curtea de Apel Brașov s-a admis reducerea pedepsei la 20 de ani de închisoare, pentru „omor calificat”. La această pedeapsă s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, cel de 2 ani şi 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 22 de ani şi 8 luni închisoare.
Din pedeapsa finală se scade perioada petrecută de inculpat în stare de reținere și arest preventiv, respectiv din 25 ianuarie 2020 – la zi.
Crima a fost comisă cu un cuțit vânătoresc, aflat ca probă la dosar, alături de o lopată metalică și de o coadă de lopată (n.r. cu care a atacat cealaltă victimă).

 Informațiile oferite de anchetatori, la scurt timp după crimă

La două zile după omor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a remis un comunicat prin care a oferit câteva date din anchetă.

„Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în ziua de 25.01.2020, în jurul orelor 14:00, inculpatul, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a pătruns fără drept, prin escaladarea porţii, în curtea unui imobil situat în mun. Braşov, str. Ioan Huniade, unde a distrus mai multe obiecte, acţiuni care probabil au alertat-o pe victimă, o femeie de 87 de ani, care a ieşit în uşa casei sale. În acest context, inculpatul a lovit victima cu un obiect contondent după care i-a aplicat câteva zeci de lovituri de cuţit victimei căzute, ceea ce a i-a cauzat moartea”, se precizează în comunicat, fără a se face referire la a doua victimă, cel mai probabil un vecin care a ieșit să vadă ce se întâmplă.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare