112

Doi BRAȘOVENI au încercat să scoată ilegal din țară un copil de 6 ani

 

Un tânăr de 25 de ani și o femeie de 37 de ani, ambii din județul Brașov, sunt cercetați penal, după ce au încercat să scoată din țară un copil în vârstă de 6 ani, prezentând la frontieră un pașaport falsificat. Cazul a fost înregistrat în urmă cu două nopți, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota.

Potrivit datelor oferite astăzi de purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, comisar-șef Laura Beatrice Bondar, cei doi brașoveni și copilul s-au prezentat la frontieră într-un autoturism condus de tânăr, B.B..

„La controlul de frontieră s-a constatat că sunt diferențe de fizionomie între minorul prezent în punct și fotografia aplicată în documentul de călătorie prezentat pentru acesta, motiv pentru care persoanele în cauză au fost duse la sediul instituției pentru verificări. În urma cercetărilor efectuate, femeia a declarat că minorul prezent în punct, I.M., este fiul unei verișoare și nu posedă un pașaport valabil pentru trecerea frontierei. Pentru a călători în afara granițelor țării, cele două persoane, B.B. și G.S., au hotărât, cu acordul mamei copilului, să prezinte la controlul de frontieră pașaportul fiului lui G.S., care are o vârstă apropiată”, a explicat sursa citată.

Tânărul de 25 de ani este cercetat în continuare pentru fals privind identitatea și participare improprie la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar femeia de 37 de ani – pentru participare improprie la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și complicitate la fals privind identitatea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare