112

DEŢINUT căutat după ce a sechestrat și INCENDIAT un bărbat

 

Un bărbat care fusese eliberat condiționat din închisoare este căutat de polițiști, după ce ar fi bătut, sechestrat și incendiat un consătean. Miraculos, după ce a fugit făptașul, victima a reușit să se elibereze și a ajuns la spital și să ceară ajutor, potrivit mediafax.ro. Cazul a fost înregistrat în Cioroboreni, județul Mehedinți. Conform agenției de presă, victima în vârstă de 34 de ani, care a fost bătută, incendiată cu diluant și legată cu sârmă, a ajuns la spitalul din Drobeta Turnu Severin.

„M-am întâlnit cu un prieten al meu, pușcăriaș din sat, și a zis să îl duc acasă. Am băut o sticlă de bere, am legat calul și căruţa la poartă, acolo la el. Am stat cât am stat acolo, o oră și nu știu dintr-odată ce i-a venit, că m-a luat la bătaie cu coada de secure, cu muchia. Nu știu de ce, mă gândesc poate că a vrut să ia calul și căruţa de la poartă le vândă, că a mai făcut așa o dată. După ce m-a bătut acolo, a luat o sticlă de diluant, a aruncat-o pe mine și mi-a dat foc. Eu repede – puteam să mor – am scos bluzele și le-am aruncat, dar m-a ars pe faţă, m-a tăiat pe la picior, pe la ureche”, a povestit bărbatul de pe patul de spital, conform reporterntv.ro.

Din spusele acestuia, agresorul l-a legat cu sârmă de mâini și de picioare și l-a închis în casă, după agresiune. Doar spre dimineață, victima a reușit să rupă sârma cu care era legată la picioare, a spart un geam și a ieșit pe uliță, unde a strigat după ajutor. Suspectul, care fusese eliberat condiționat într-un dosar de violare de domiciliu și lovire, este căutat pentru tentativă la omor.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button