112

De sezon: se fură oi și miei

 

Că tot ne aflăm în plin sezon al sărbătorilor pascale, iar creștinii, conform datinei, alcătuiesc meniuri pentru masa de Paște care să includă carnea de miel, sunt destui cetățeni ce profită de acest lucru, în dauna altora, călcând în zona infracționalului. În această categorie au intrat zilele trecute și patru tineri, cu vârste între 16 și 20 de ani, din comuna Comăna, județul Brașov, suspectați de furtul a 15 ovine, posibil pentru a le sacrifica și apoi a le vinde pe piața neagră. 

Potrivit informațiilor oferite de biroul de presă al Poliției Brașov, în data de 30 martie, agenții din Comăna au fost sesizați de un localnic cu privire la faptul că în ziua respectivă i-au fost sustrase din gospodărie nouă oi și șase miei. În urma activităților investigative desfășurate, la sfârșitul săptămânii trecute au fost identificați suspecții în acest caz, patru localnici de 16, 18, 19 și 20 de ani. 

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, cu suspecții în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google