112

Criminal în serie din SUA, găsit mort în închisoare

Criminal în serie din SUA, găsit mort în închisoare…

Un bărbat care ar fi ucis 22 de vârstnici a fost găsit mort în celula sa, într-o închisoare din Texas. El ar fi fost omorât de colegul său de celulă.
Billy Chemirmir, în vârstă de 50 de ani, ar fi ucis 13 femei în casele lor din Dallas și alte nouă în Collin, a raportat Dallas Morning News.


Bărbatul este acuzat că le-a sufocat pe victimele sale și că le-a furat bijuteriile, pentru a le vinde. Inițial, s-a presupus că persoanele în cauză au decedat din cauze naturale, deși familiile acestora au observat dispariția unor bunuri de valoare, conform ctvnews.ca.

Chemirmir a fost prins după ce o femeie de 91 de ani a supraviețuit atacului său, în 2018. Ea le-a spus ofițerilor că un bărbat a intrat cu forța în apartamentul ei dintr-o casă de bătrâni, a încercat să o sufoce cu o pernă și i-a luat bijuteriile.


Polițiștii l-au găsit pe suspect a doua zi și au descoperit la el și bijuteriile furate. Chiar înainte de a fi prins, el aruncase o cutie de bijuterii în care se aflau documente ale unei femei de 81 de ani, care fusese găsită moartă în dormitorul ei.


Chemirmir a fost condamnat pentru uciderea a două persoane. Ulterior, s-a făcut legătura între el și alte decese suspecte.
Chemirmir a susținut că este nevinovat, însă a primit două sentințe pe viață pentru două crime. Anchetatorii adunau dovezi în celelalte 20 de cazuri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button