112

Copil rătăcit, găsit de jandarmii care asigurau ordinea publică la Rockstadt Extreme Fest

Un copil care s-a rătăcit de grupul din care făcea parte, ieri, a fost găsit de jandarmii care asigurau ordinea publică la Rockstadt Extreme Fest, eveniment desfășurat la Râșnov, în județul Brașov.

„Pe timpul misiunii de asigurare a ordinii publice la Rockstadt Extreme Fest de pe Valea Cetății, Râșnov, am fost sesizați că un copil în vârstă de 11 ani s-a pierdut de grupul cu care era, după ce au vizitat Dino Park.


Am solicitat semnalmentele copilului și imediat am pornit cu două patrule în căutarea acestuia. În scurt timp, băiatul a fost găsit în apropiere de intrarea în parcul tematic și a fost adus în siguranță înapoi în mijlocul grupului.


Pentru a facilita comunicarea, solicităm pe această cale responsabililor de grupuri de copii organizate, care se deplasează în diverse locații din țară, să se asigure că fiecare copil supravegheat are asupra lui și un bilețel cu un număr de telefon al supraveghetorului, întrucât telefonul personal al copilului se poate descărca (lucru care s-a întâmplat și în această speță)”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.



Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare