112

Clientul unui cazinou din Brașov, reținut pentru ultraj. A sunat abuziv la 112 și a amenințat un polițist

Brașovean reținut pentru ultraj. El ar fi sunat abuziv la 112, ieri dimineață, apoi ar fi amenințat un polițist. Apelurile la 112 au fost făcute dintr-un cazinou din municipiu. Bărbatul se afla în stare de ebrietate.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în caz, ca urmare a delegării acestora de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


„Din ancheta desfășurată rezultă că, în data de 02 martie 2023, în jurul orelor 05:00, un echipaj de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Brașov a fost solicitat să se deplaseze la un cazinou, de pe str. Eftimie Murgu din localitatea Brașov, de unde un bărbat recalcitrant apela în mod abuziv numărul de urgență 112.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că era vorba despre o persoană aflată în stare de ebrietate, care se manifesta agresiv, motiv pentru care au luat măsura conducerii acestuia la unitatea de poliție.
Atât pe timpul deplasării către secția de poliție, cât și în interior acesteia, bărbatul a continuat să fie recalcitrant și l-a amenințat pe unul dintre polițiști cu acte de violență”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, subcomisar Florentina Manolache.
Brașoveanul a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore. El a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru ultraj. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului de caz.

Vezi și:

Au intrat în vigoare restricțiile pe Drumul Poienii, pentru Massif


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button