Cadavrul unui bărbat de 45 de ani, găsit în casă, devorat de șobolani

Un bărbat de 45 de ani a fost găsit mort în casă, cu trupul sfârtecat de șobolani. Bărbatul, cioban, locuia în Udești, județul Suceava.
Moartea lui a fost sesizată doar când o angajată de la firma de electricitate a mers la casa bărbatului, pentru a citi contorul. Ea a încercat ușa casei, pentru că nu dădea de mult timp de bărbat, iar cum aceasta era încuiată pe interior, iar din locuință se zărea lumina aprinsă, a alertat vecinii, conform adevarul.ro. La rândul lor, oamenii au sunat-o pe sora bărbatului, alături de care au intrat în casă. Astfel, l-au găsit pe bărbat mort, acoperit cu plapuma până la gât, iar fața și corpului lui erau mușcate de șobolani.
Criminaliștii din cadrul IJP Suceava au deschis o anchetă. Pe de altă parte, medicii legiști au stabilit că bărbatul nu a avut o moarte violentă și că a fost mâncat de șoareci după deces.
Bărbatul locuia singur în casa părintească. Vecinii au declarat că nu-l mai văzuseră de vreo două săptămâni. El era cunoscut ca un consumator înrăit de băuturi alcoolice și suferea de ciroză.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





