112

Brașoveancă amenințată de soț, în plin proces de divorț / Au intervenit polițiștii de la Secția 2

O brașoveancă ar fi fost amenințată de soț cu acte de violență, în plin proces de divorț. Au intervenit polițiștii de la Secția 2.
Agenții efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.


„La data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii brașoveni au fost sesizați, în urma primirii unui apel telefonic, depre faptul că un bărbat i-ar adresează amenințări soției, acesta aflându-se la ușa imobilului în care femeia domiciliază, din municipiul Brașov.  


Având în vedere sesizarea primită, la adresa indicată s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat faptul că femeia ar fi fost amenințată de către soț, cu care se află în proces de divorț, prin aceasta creându-i femeii o stare puternic emoțională de temere”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului agresiv, în urma căruia acesta a fost evacuat din locuință.
Tot pentru cele constatate a fost întocmit și dosarul de cercetare penală, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare