112

BRAŞOV. Un salvator are nevoie să fie… ajutat

 

 

În viaţa de zi cu zi apar necontenit probleme şi necazuri pe care ne străduim să le depăşim prin eforturi proprii, însă uneori avem nevoie de ajutorul moral şi material al celor de lângă noi.

Într-o astfel de situaţie se află şi Iulia, soţia plutonierului major Laurenţiu Ganea, paramedic SMURD la Secţia de Pompieri Zărneşti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al judeţului Braşov. Femeia se află de 5 luni pe un pat de spital, în comă, după ce un şofer în stare de ebrietate, a lovit-o cu maşina. La acel moment, Iulia Ganea era însărcinată în luna a opta. Copilaşul ei, născut în acele împrejurări tragice, nu a trăit decât două zile, murind în braţele tatălui său. 

„Fiecare oră, fiecare zi ce trece contează,  iar Iuliei i-ar putea fi redată șansa la viață, prin acordarea tratamentului de specialitate și îngrijirilor de care ar putea beneficia la una din clinicile identificate în Anglia – UKH Wien Lorenz Böhler sau UKH Wien Meidling. Costurile necesare suportării deplasării și procedurilor specifice depășesc cu mult posibilitățile financiare ale familiei salvatorului, cuntumul acestora fiind de aproximativ 50.000 de euro pentru 4-5 săptămâni de investigaţii şi îngrijiri. Vrem să le fim aproape și să-i ajutăm!”, au spus colegii paramedicului, care fac apel şi la comunitatea braşoveană să-i sprijine în demersul lor. 

Aşadar, cei care vor dori să se alăture acestei cauze umanitare, pot face donaţii în contul: IBAN:RO25RNCB0318029686080001pe numele Ganea Laurenţiu Florin.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare