112

BRAȘOV. Turiști accidentați pe Drumul Serpentinelor de pe Tâmpa, unde porniseră echipați de… oraș! (FOTO)

  • raniti tampa_240502.jpg
  • raniti tampa 3_240503.jpg
 

Salvamontiștii brașoveni au acționat ieri pentru a ajuta doi turiști accidentați pe Drumul Serpentinelor (marcat cu triunghi galben) din rezervația Muntele Tâmpa.

Persoane care îi însoțeau pe cei doi au solicitat sprijinul echipajului Salvamont, dar răniții au refuzat la început ajutorul lor.

„Inițial aceștia au refuzat orice fel de ajutor și au coborât singuri până la baza muntelui, însoțiți de turiștii care sunaseră după ajutor, unde s-au întâlnit cu echipa Salvamont plecată la caz. După o muncă de convingere de câteva minute, aceștia au acceptat să le fie acordat primul ajutor și să li se cheme o ambulanță, pentru a merge la spital, în vederea mai multor investigații”, au precizat, astăzi, reprezentanții Serviciului Public Local Salvamont Poiana Brașov.

Transportul la spital era necesar, întrucât una dintre victime, un bărbat în vârstă de 47 de ani, suferise traumatism cranio-cerebral cu pierderea conștienței pentru câteva minute, cu multiple zgârieturi și hematoame la nivelul scalpului și cu un traumatism la nivelul coastelor, iar cealaltă victimă, o adolescentă de 13 ani, avea multiple escoriații la nivelul picioarelor.

„Și de data aceasta este vorba de persoane care aleg să părăsească poteca marcată și să taie serpentinele și din cauza echipamentului total inadecvat să alunece și să se accidenteze”, au specificat reprezentanții SPLS Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare