112

BRAȘOV. Șoferi prinși băuți/drogați la volan, dar și fără permis!

  • etilotest_5.jpg

* Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 8 mai 2022, în jurul orei 7,00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 27 de ani, care conducea un autovehicul pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv. În consecință, șoferul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.

* În aceeași zi, în jurul orei 17.50, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din județul Vrancea, care conducea un autovehicul pe strada Valea Cetății din municipiul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,64 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

* Tot în 8 mai, la orele 17.55, polițiști brașoveni au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 52 de ani, care conducea un autovehicul pe strada Valea Cetății din municipiul Brașov.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 1,79 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

* Polițiști din cadrul Poliției Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 8 mai 2022, în jurul orei 23.05, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 33 de ani, care conducea un autovehicul pe strada 9 Mai din municipiul Codlea, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,76 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

* În aceeași zi, în jurul orei 16.15, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, care conducea un autovehicul pe strada Timiș din municipiul Brașov.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,80 mg/l alcool pur. Conducătorul auto a refuzat să fie condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

* Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În data de 8 mai 2022, în jurul orei 22.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat care conducea un autovehicul pe raza localității Mândra din județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare