112

BRAȘOV. Schior suspect de fractură de femur, după o accidentare suferită în afara pârtiilor (Galerie FOTO)

  • IMG-20210204-WA0006_286229.jpg
  • IMG-20210204-WA0007_286230.jpg
  • IMG-20210204-WA0009_286231.jpg
 

Un schior a fost preluat de salvamontiști cu suspiciune de fractură de femur, după ce s-a accidentat astăzi, în afara pârtiilor amenajate, în Masivul Postăvarul.

„Astăzi, 04.02.2021, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 7 cazuri de persoane care s-au accidentat în timp ce practicau sporturile de iarnă pe pârtiile de schi sau săniuș din Poiana Brașov și Masivul Postăvaru. Salvatorii montani ajunși la locul solicitării au acordat persoanelor accidentate primul ajutor, apoi le-au coborât la baza muntelui, unde pe 3 dintre acestea le-au predat echipajelor SMURD, care le-au transportat la unitățile spitalicești, pentru investigații suplimentare. Vorbim despre cazul unui turist, ieșit în afara domeniului schiabil, care s-a lovit de infrastructura traseului de biciclete, fiind suspicionat cu fractură de femur. Turiștii care aleg să schieze off-piste trebuie să conștientizeze pericolul căruia se expun, prin renunțarea la sistemele de siguranță prezente pe pârtii. Pe lângă faptul că oricând se pot accidenta lovind un obstacol, de multe ori ascuns sub stratul de zăpadă, cum ar fi cioate, buturugi, bolovani, denivelări ale terenului etc., aceste persoane se pot de asemenea rătăci foarte ușor, mai ales dacă vorbim de condiții meteorologice nefavorabile, care să includă ceața”, au transmis reprezentanții Salvamont Brașov.

De la începutul sezonului de schi, salvamontiștii din Poiana Brașov au intervenit în 253 de cazuri, asiatând 260 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care a trebuit să fie evacuate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare