112

BRAŞOV. Patru ciclişti adolescenţi au fost loviţi de un autoturism în faţa sediului Poliţiei Zărneşti

  • img-20180821-wa00041.jpg
 

Patru adolescenţi, membri ai unui club de ciclism din Zărneşti, au fost loviţi de un autoturism, astăzi, pe strada Mare din localitate, chiar în faţa sediului Poliţiei, conform plt. maj. Luiza Dănilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov. 

„O victimă prezintă răni mai grave, a fost preluată de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov cu medic. Celelalte trei victime nu sunt rănite grav şi au fost preluate de un echipaj SMURD şi un al doilea echipaj SAJ”, a informat sursa citată.

Adolescenţii au fost transportaţi la Spitalul Clinic de Copii Braşov.

Cum s-ar fi produs accidentul:

„O femeie de 59 de ani, din Zărneşti, care a condus un autoturism pe strada Mare din oraş, dinspre Braşov spre Zărneşti, a efectuat viraj la stânga pentru a intra într-o parcare, a încălcat marcajul longitudinal continuu de separare a sensurilor de mers şi a lovit un pluton format din aproximativ şapte ciclişti cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, sportivi la un club local. În urma accidentului a rezultat vătămarea a patru ciclişti, trei băieţi şi o fată, care au fost transportaţi la spital, în vedere acordării de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto nu se afla sub influenţa alcoolului. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare