112

BRAŞOV. Omor urmat de tâlhărie, într-o locuinţă din oraş!!!

 

Un recidivist al cărui nume nu a fost făcut public de anchetatori va fi propus spre arestare preventivă, astăzi, la Tribunalul Braşov, fiind acuzat că a comis o crimă, urmată de tâlhărie, ieri, într-o locuinţă din municipiul Braşov. Bărbatul se află în stare de reţinere.

„Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în ziua de 14.05.2019, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla în locuinţa victimei, situată în municipiului Braşov, pe fondul discuţiilor contradictorii determinate de consumul de alcool, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii peste faţă şi a asfixiat-o prin comprimarea gâtului şi obturarea gurii şi nasului cu bandă adezivă, producându-i decesul, după care i-a sustras o sumă de bani și bunuri mobile”, a informat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror Adrian Aldea.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Braşov – Serviciul de Investigații Criminale.

Sursa citată a precizat că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare