112

BRAŞOV. Eşti victima violenţei în familie şi nu ştii ce să faci ca să scapi de agresor?

 

Violenţa în familie constituie una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă societățile contemporane, inclusiv România. Analizând statisticile realizate în baza doar a solicitărilor de ajutor adresate de victime către autorităţi, ne putem da seama că vorbim de un fenomen îngrijorător. Anual, în medie, peste 12.000 de persoane au fost bătute şi violate în interiorul familiei, majoritatea fiind femei şi copii. Însă numărul victimelor este cu siguranţă mult mai mare, dar existând acea teamă de abuzatori, victimele se resemnează şi rabdă sau încearcă să caute sprijin, dar nu ştiu cui. 

Poliţiştii de la Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IJP Braşov vin în sprijinul acestora din urmă, oferind informaţiile de care acestea au nevoie.

Aşadar, cererea pentru emiterea unui ordin de protecţie se depune la judecătoria de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședinţa victima, chiar dacă victima locuiește la adresa respectivă fără forme legale. Foarte important, nu se plătește taxă de timbru, iar dacă doreşte, victimei chiar i se poate acorda asistenţă sau reprezentare prin avocat. Dacă cererea privind ordinul de protecţie este respinsă, victima poate ataca cu apel hotărârea judecătorească astfel: în termen de 3 zile de la pronunţare dacă a fost cu citarea părţilor și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

După emitere, ordinul de protecţie se comunică de către instanţă victimei, agresorului și, în maxim 5 ore de la emitere, organelor de poliţie de la domiciliul victimei și al agresorului.

„Ordinul de protecție se pune în executare, după caz, de către Poliție. Pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, poliţistul poate intra în locuinţa familiei și în orice anexă a acesteia, cu consimţământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei. Organele de poliţie au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea și să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare”, a precizat comisar şef Mihaela Hermenean, din cadrul IJP Braşov. 

Dacă agresorul încalcă ordinul de protecţie, victima trebuie să apeleze serviciul de urgență 112 și să anunţe incidentul.

„În această situaţie intervenţia organelor de poliţie este mult mai rapidă. Victima trebuie să facă plângere penală pentru încălcarea ordinului de protecţie, întrucât este o probă în avantajul ei pentru obţinerea unui nou ordin de protecţie. Victima poate formula o nouă cerere pentru emiterea unui nou ordin de protecţie, însă trebuie să facă dovada că primul ordin de protecţie a fost încălcat sau că agresorul constituie încă un pericol pentru viaţa, integritatea sa fizică sau psihică. Procedura pentru obţinerea unui nou ordin de protecţie este similară cu cea pentru obţinerea primului ordin de protecţie. Până atunci, victima are posibilitatea să se cazeze, împreună cu copiii minori, într-un adăpost/centru pentru victimele violenţei în familie”, a mai spus comisar şef Hermenean.

Centre pentru adăpostirea victimelor violenței în familie în Brașov sunt: Biserica Reformată „Casa Speranței” Brașov, str. Moldovei, nr. 2, tel 0268.421.244, e-mail spero.office@homeofhope.ro, Adăpostul de Criză „Esther”, tel. 0268.471.347, e-mail office@homeofesther.ro şi Casa Emanuel, municipiul Codlea, tel. 0741.210.735.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare