112

Brașov. Două accidente în sensuri giratorii / Mașină de poliție bușită

Două accidente au avut loc astăzi în sensuri giratorii din Brașov.

Unul s-a produs la intersecția bulevardului Al. Vlahuță cu str. Hărmanului. A fost implicată și o autospecială de poliție care avea semnalele acustice și vizuale în funcțiune. Al doilea a avut loc la intersecția str. Toamnei cu Calea București și Zizinului. Din fericire, în niciunul nu s-au înregistrat victime.

„La data de 20.10.2022, în municipiul Brașov, în zona intersecției cu sens girotoriu a bulevardului Al. Vlahuță – str. Hărmanului, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale în care au fost implicate două autovehicule, unul dintre acestea fiind o autospecială de poliție aflată în misiune cu regim de urgență, având semnalele specifie în funcțiune.

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Evenimentul este protocolat conform procedurii de soluționare a accidentelor rutiere soldate cu pagube materiale”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Sursa citată ne-a oferit informații și despre cealaltă tamponare.

„La data de 20.10.2022, în municipiul Brașov, în zona intersecției cu sens girotoriu a străzilor Calea București – str. Zizinului, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale în care au fost implicate două autovehicule.

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Evenimentul urmează a fi protocolat, conform procedurii de soluționare a accidentelor rutiere soldate cu pagube materiale, de către Biroul Tamponări – Brașov”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare