112

BRAȘOV. Doi bărbați și o femeie sunt cercetați penal după ce și-au agresat, după caz, soția gravidă, fosta iubită, respectiv concubinul

 

Un bărbat și-a bătut soția gravidă, un altul și-a agresat fosta iubită și i-a furat telefonul mobil, iar o femeie și-a lovit cu un lemn concubinul… Sunt trei cazuri de violență în familie petrecute ieri, pe raza județului Brașov.

Astfel, ieri noapte, o femeie din comuna Jibert a apelat la 112, plângându-se cu privire la faptul că fostul ei concubin a agresat-o fizic și i-a furat telefonul mobil.

„Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat faptul că, în noaptea de 02/03.02.2019, în jurul orelor 01.20, în timp ce persoana vătămată se afla în locuința părinților săi, din localitatea Lovnic, în casă a pătruns, fără drept, fostul concubin. Fiind sub influența băuturilor alcoolice, acesta ar fi agresat fizic partea vătămată, i-ar fi sustras un telefon mobil, iar la plecare ar fi avariat cu un un obiect contondent autoturismul marca VW Golf aparținând tatălui victimei”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Dată fiind situația, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile și l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore.

Cercetările în caz continuă pentru „lovire sau alte violențe”, „violare de domiciliu”, „furt calificat” și „distrugere”, dosarul fiind instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.

Gravidă agresată de soțul gelos

Tot ieri, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Hoghiz au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 31 ani, din comuna Apața, care, băut fiind, a făcut o „criză” de gelozie și și-a agresat soția, deși femeia este însărcinată.
Individul i-ar fi aplicat gravidei mai multe lovituri cu pumnul în zona capului și corpului.
„Femeia, care este însărcinată, a fost transportată la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Brașov în vederea efectuării unei examinări medicale. În conformitate cu prevederile legale, față de bărbatul în cauză, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile și au dispus evacuarea temporară a acestuia din locuința situată în Apața”, a precizat reprezentantul IJP Brașov.
Și în acest caz se fac cercetări pentru „Violență în familie”, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.

Lovit cu un lemn de concubina sa

În aceeași zi, în jurul orelor 16.00, polițiștii din Hoghiz au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 50 ani, din comuna Comăna, pe fondul consumului de alcool, l-ar fi lovit cu un lemn pe concubinul său, după ce între cei doi ar fi avut loc discuții în contradictoriu.
În urma incidentului, bărbatul a fost transportat la spital, în Rupea, fără a necesita internarea. În cauză se fac cercetări pentru lovire sau alte violențe și violență în familie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare