112

BRAŞOV. Curs la înălţime, pentru salvamontişti, în Poiana Braşov

  • curs salvamont_253143.jpg
 

Angajaţi ai Serviciului Public Local Salvamont Braşov au participat, săptămâna aceasta, alături de colegi din ţară, la un curs de evacuare a călătorilor blocaţi în instalaţiile de transport pe cablu.

Cursul a fost ţinut, în Poiana Braşov, de instructori austrieci din cadrul unei firme producătoare de astfel de instalaţii.

„În urma cursului, salvamontiştii au primit şi calificarea de expert şi dreptul de a organiza noi cursuri de formare în acest domeniu şi de a transfera legal cunoştinţele acumulate. Deşi nu este responsabilitatea structurilor Salvamont să intervină în astfel de situaţii, datorită faptului că Salvamontul deţine în zona montană resurse umane foarte bine pregătite pentru lucrul la înălţime şi echipament specific, şi mai ales pentru că noi nu putem spune niciodata «NU» , suntem solicitaţi şi intervenim ca echipă de prim răspuns şi în astfel de situaţii”, au explicat reprezentanţii Salvamont România.

De altfel, la Centrul Naţional de pregătire Salvamont din Padina a fost construită o instalaţie – şcoală de transport pe cablu omologată şi autorizată ca poligon pentru pregătirea în salvarea de pe instalaţiile de trasport pe cablu de tip telescaun şi telegondolă.

„De asemenea, încă de acum peste zece ani, salvamontiştii au efectuat, în premieră naţională, primele teste şi exercitii de salvare din mijloacele de transport pe cablu cu ajutorul elicopterului pentru situaţiile iîn care este necesară evacuarea pasagerilor de pe linie în regim de urgenţă şi din locuri greu accesibile terestru”, au precizat reprezentanţii Salvamont.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare