112

BRAȘOV. Crimă după o ceartă între ciobani / Victima avea 22 de ani / Controale la stânele din județ

 

O ceartă între doi ciobani din Bunești, județul Brașov, s-a sfârșit tragic, unul dintre ei fiind înjunghiat mortal de către celălalt, conform unor surse mytex.ro. Omorul a avut loc în data de 1 iulie, dar s-a aflat de caz doar astăzi, la o zi după înmormântarea victimei, care avea doar 22 de ani.

Inculpatul în caz, un bărbat de 51 de ani, se află în arest preventiv. El este cercetat pentru comiterea infracțiunii de „omor”.
Potrivit Asociației pentru Siguranța Urbană și Mediere – Brașov, omorul a avut loc la stâna soției primarului din Bunești. 

„În urma materialelor publicate, ținând cont de solicitarea publică adresată de ASUM, prefectul Cătălin Vasii a reacționat prompt. «Am dispus constituirea unei comisii care să efectueze controale la stânele din județul Brașov. Acestea au fost identificate deja. Din această comisie de control fac parte reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, Protecției Copilului, ITM, A.N.I.T.P( Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane). Mâine la ora 9 vom avea prima întâlnire după care vor începe acțiunile pe teren», a declarat pentru ASUM prefectul Cătălin Vasii!”, după cum se menționează pe asum.ro (vezi AICI).

Totul ar fi pornit de la o găleată cu apă. Evenimentul s-a petrecut în prezența primarului din Bunești, Mircea Pălășan. El a acordat și primul ajutor. „Tânărul lucra ca zilier la stână. În urmă cu ceva timp i-am dat tânărului bani să-și cumpere un cal. În contrapartidă tânărul lucra la stână. Stâna nu este a mea, este a soției. Eu sunt primar, nu am voie să am stână. Aceasta nu este înregistrată pe PFA sau persoană juridică. Atacatorul are 51 de ani. Un eveniment regretabil. Tânărul a fost înmormântat în cursul zilei de duminică (n.r. ieri)”, a declarat, pentru ASUM, primarul Mircea Pălășan. Tânărul era tatăl unei fetițe, iar iubita lui este însărcinată cu gemeni, conform sursei citate.

Amintim că, mai multe incidente violente au avut loc, de la începutul acestui an, la stâne din județ. VEZI ȘI:

BRAȘOV. Bărbat legat de copac și tâlhărit, la o stână din județ!

BRAȘOV. Bărbat de 34 de ani, arestat preventiv după ce i-a tăiat din deget unui adolescent / Cine este inculpatul!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare