112

BRAȘOV. Copil de 2 ani transferat la București, cu suspiciunea de sindrom hemolitic uremic

 

O fetiță a fost internată vineri la Spitalul de Copii Brașov, după episoade repetate de vărsături și scaune diareice. A fost internată cu diagnosticul de infecție respiratorie acută. Analizele au arătat că micuța are anemie, trombocite în număr redus şi insuficienţă renală acută ce ar necesita dializă. Starea copilei nu s-a ameliorat până astăzi, cu tot efortul medicilor brașoveni, apărând suspiciunea sindromului hemolitic. 

Astfel, după ce conducerea spitalului din Brașov s-a consultat cu medicii din București și cu reprezentanții Ministerului Sănătății, s-a luat decizia ca micul pacient să fie transferat cu o ambulanță și un echipaj medical din Brașov la Spitalul „Marie Curie” din Capitală.

„În cursul zilei de astăzi, la unitatea sanitară din București va fi transferat de la Brașov un copil în vârstă de 2 ani cu infecție respiratorie acută și suspiciune de sindrom hemolitic uremic (SHU). În acest caz diagnosticul final va fi stabilit după investigațiile de laborator realizate în spital”, precizează Ministerul Sănătății printr-un comunicat de presă transmis azi.

Sursa citată mai precizează că în Spitalul „Marie Curie” din Capitală mai sunt internați doi copii cu sindrom hemolitic uremic (SHU).  

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare