112

BRAŞOV. Conductă de gaze avariată de un şofer băut

 

Un conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a spart o conductă de gaze, aseară, pe raza localităţii Cuciulata din judeţul Braşov.

Poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orelor 19.00 cu privire la incident, iar când au ajuns la faţa locului şi l-au verificat pe şofer cu aparatul etilotest a rezultat că acesta avea 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, bărbatul în vârstă de 35 de ani a fost condus la Spitalul Orășenesc Rupea, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În urma accidentului a rezultat avarierea conductei, la fața locului fiind prezenți reprezentanții ISU Brașov și cei ai companiei de distribuție gaze naturale, pentru prevenirea oricărui incident ș asigurarea remedierii defecțiunilor. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și distrugere, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care continuă verificările pentru stabilirea întregii stări de fapt”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare