112

BRAȘOV. Casa cu deșeuri de pe strada Baba Novac A LUAT FOC în această dimineață! (FOTO)

  • IMG-20180602-WA0000_252304.jpg
  • IMG-20180602-WA0002_252305.jpg
 

Gospodăria de pe strada Baba Novac din municipiul Brașov în care „domnesc” deșeurile de mai bine de un deceniu, spre disperarea locuitorilor din zonă, a luat foc, în această dimineață.

„Am intervenit pentru stingerea unui incendiu pe strada Baba Novac, la o casă. Au ars acoperișul și deșeuri menajere depozitate acolo. Au acționat două autospeciale de stins incendii cu apă și spumă”, ne-a informat plt. maj Luiza Dănilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. Nu se știe dacă focul a fost pus intenționat sau a izbucnit accidental. „Nu este încă stabilită cauza probabilă”, a răspuns sursa citată, fiind întrebată cu privire la acest aspect.

Autoritățile au intervenit acum mai bine de 10 ani pentru scoaterea gunoaielor din curtea imobilului cu nr. 56, dar în scurt timp deșeurile au reapărut.

În 2007, lucrătorii firmei de salubritate Urban au scos din gospodărie în jur de 130 de tone de gunoaie. Pe atunci, în casă locuiau o femeie de aproximativ 80 de ani şi fiul ei, care avea peste 45 de ani, iar curăţenia s-a putut realiza, întrucât bătrâna, aflată în spital, a fost convinsă de o cunoscută de-a ei să semneze un acord, pentru ca lucrătorii de la Urban să poată intra în curte. Dar, curăţenia nu a ţinut mult, întrucât mama şi fiul au continuat să adune deşeuri şi să le depoziteze în gospodărie.

Doi ani mai târziu, în 2009, vecinii se plângeau din nou în presă că locuiesc lângă un focar de infecţie şi că sunt expuşi zilnic îmbolnăvirii, iar situația nu s-a schimbat în tot acest timp.

Astfel, și în mai 2016, când am verificat zona la solicitarea unui brașovean, mormane de gunoi erau adunate în curtea respectivă, iar printre acestea şi-au găsit adăpost câini fără stăpân.

Din păcate, însă, deși locuitorii de pe strada Baba Novac s-au plâns în nenumărate rânduri autorităţilor, peste tot au primit acelaşi răspuns: proprietatea este privată şi nu se poate intra pentru a se face curăţenie, decât cu acordul proprietarului.

CITIȚI ȘI:

FOCAR DE INFECŢIE pe str. Baba Novac din BRAŞOV, de un deceniu! Locuitorii din zonă sunt disperaţi (FOTO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare