112

BRAȘOV. Băut la volan, a lovit un cap de pod și gardul unui imobil din Hărman

 

Un bărbat care șofa în stare avansată de ebrietate a scăpat teafăr ca prin minune, după ce a lovit cu mașina un cap de pod și gardul unui imobil, azi-noapte, în Hărman, județul Brașov.

„În fapt, la data de 10 decembrie 2021, în jurul orei 22.45, un bărnat, care conducea un autovehicul pe DJ 112, pe raza localității Hărman din județul Brașov, a lovit un cap de pod, ulterior a lovit gardul unui imobil, în urma evenimentului rutier rezultând doar pagube materiale. Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,86 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere reținut, neavând, astfel, dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare