112

BRAŞOV. Băut fiind, a „pierdut” drumul şi a intrat cu bicicleta într-un autoturism

 

Un biciclist în vârstă de 66 de ani aflat sub influenţa băuturilor alcoolice s-a rănit uşor, după ce a a intrat în coliziune cu un autoturism şofat regulamentar, în aceeaşi direcţie de mers.

Bărbatul pedala pe DJ 112 D, ieri, dinspre Cărpiniş către Tărlungeni, în momentul în care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a virat spre stânga, lovindu-se de maşină.

„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a biciclistului, care a refuzat transportul la Spitalul Clinic de Urgență Brașov, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultând o alcoolemie de 0, 74 mg/l alcool pur. În cauza a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care cercetările sunt continuate de polițiștii Poliției Municipiului Săcele, în vederea stabilirii întregii stări de fapt”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare